Cum te menții pe linia de plutire când te confrunți cu probleme emoționale neînțelese în România.
Când ai o zi proastă, mersul la job e ca și când ai încerca să convingi un pisoi să facă baie. Dacă însă treci printr-o depresie, performanța la job poate fi lupta pe care-o iei de la capăt în fiecare dimineață.
Discutăm despre ce înseamnă să-ți construiești o carieră, și aproape că nu luăm în calcul că mulți dintre români (unul din patru! după statisticile CNEPSS) muncesc cu frâna de mână trasă.
„E ca și când ai avea tot timpul pe urechi căști cu muzica dată la maxim. Când ai o voce interioară depresivă, anxioasă ori suspicioasă, aproape că nu-ți mai auzi propriile gânduri,” spune psiholoaga americană Katie Morton și autoare a cărții „Ce mai faci? Ghid de îngrijire a sănătății mentale”.
Așadar, cum reușesc un sfert dintre români să lucreze cu căștile pe urechi?
Pentru cineva care se luptă cu depresia, locul de muncă poate să fie punctul principal de sprijin. Dacă însă el nu-ți oferă avantaje, e just să te întrebi dacă nu cumva chiar jobul te destabilizează.
Aduce structură și predictibilitate în viața ta. O rutină care include ore de somn, mese și pauze îți reduce sentimentul de haos care vine la pachet cu depresia.
Îți dă o identitate pozitivă. Munca poate să-ți ofere un sens și o direcție și să-ți reducă simptomele de depresie și anxietate.
Te pune în contact cu oameni care te susțin. Depresivii sunt foarte tentați să se izoleze. Într-un mediu de lucru sănătos, colegii de muncă pot să fie o rețea socială importantă.
Îți oferă un venit stabil. Să îți păstrezi sau refaci sănătatea mentală e de multe ori o chestiune de bani. Un job stabil te ajută să accesezi resursele de care ai nevoie.
Articolul acesta nu este despre performanțe mari, ci despre cum să te menții pe linia de plutire, dacă te-ai hotărât că menținerea jobului te ajută să te regăsești.
Oamenii își închipuie depresia ca pe o tristețe prelungită. Fiindcă fiecare dintre noi lucrăm în zilele noastre mai proaste, atunci ne așteptăm ca și depresivii să facă la fel. Realitatea este că e posibil că un neurotipic nu va simți niciodată în viață nivelul de tristețe profundă pe care îl trăiește un depresiv zi de zi. La job, astfel de sentimente te epuizează.
Când nu funcționezi la capacitatea ta normală, evaluările te fac să te simți ca un specimen de laborator cu două capete. În astfel de momente, se poate să ți se pară că jobul tău nu mai e tocmai sigur. Așadar, dacă până acum aveai doar depresie, mai adaugi și o doză de anxietate.
Nu ești obligat să suporți stresul cotidian de la job în zilele când depresia te ține captiv în pat. În România, dacă ai depresie ai dreptul să-ți iei concediu medical ca să te pui pe picioare. Jobul tău nu este în pericol și nu poți fi dat afară sau tratat diferențiat. Ai posibilitatea să îți iei liber câteva luni, timp în care angajatorul este obligat să-ți păstreze postul și să te sprijine.
Depresia poate să fie clasată ca invaliditate. Depresia severă te califică pentru gradul doi de invaliditate. Se presupune că nu ai capacitatea de a lucra, dar că te poți îngriji singur, iar pensia de invaliditate depinde de contribuțiile tale la CASS.
Depresia medie se încadrează la gradul trei de invaliditate, adică persoana poate lucra la jumătate din capacitatea obișnuită.
E o alegere personală dacă vorbești despre depresia ta cu angajatorul. Trebuie însă ca el să știe de ce ai nevoie ca să performezi, altfel riști să-ți creezi condiții optime pentru eșec.
Nu e nimic în neregulă să spui „e important pentru mine să stabilim din timp volumul de lucru, pentru că am nevoie să-mi fac un plan din timp.” Astfel de acorduri trebuie să se regăsească și în fișa postului sau în contractul de muncă.
Când ești depresiv, e foarte ușor să ai impresia că doar tu nu poți, doar tu nu știi, ori că toți ceilalți se descurcă de la sine mai bine. Persoanele cu probleme emoționale nu își validează nevoi simple, de altfel normale.
E rezonabil să stabilești niște granițe de tipul „nu pot să stau constant peste program” sau „am nevoie de taskuri clare”. Pentru un neurotipic o discuție de genul ăsta e la fel de naturală ca și când ai cere un pahar cu apă. Pentru un depresiv, să-și ia apărarea e o provocare, și-atunci se pot trezi abuzați la locul de muncă.
Printre simptomele greu de dus ale depresiei se numără lipsa de motivație și de energie. Asta nu înseamnă că nu-și doresc să exceleze sau că nu vor o carieră strălucită. Această nealiniere între ce își doresc și cât pot să întreprindă pe moment poate să le creeze și mai multă disperare.
Un procent mic de depresii ajung să fie cronice. Cu susținerea necesară, unele depresii se tratează în câteva luni, altele într-un an sau doi. Doi ani de zile în care să te privești cu înțelegere și să nu intri în goana după succes nu-ți vor ruina cariera.
Majoritatea părinților au câte doi ani de zile de „gaură în CV,” pentru fiecare copil. Mulți neurotipici au pauze de câte doi ani din carieră în care aleg să călătorească ori să studieze. Nu e nici o catastrofă, iar la finalul vei avea niște „abilități transferabile”. Dacă ai reușit să te lupți cu depresia și să ajungi pe celălalt mal, atunci poți să te lupți cu multe fantome ale vieții corporatiste.
Dacă perioadele goale din CV te sperie, ia în considerare locuri de muncă mai puțin stresante, un job part time sau o perioadă în care să fii propriul șef.
Depresia e asociată cu emoții intense și dificultăți, dar ea e corelată și cu niște caracteristici frumoase și chiar benefice. Alege joburile care îți pun în valoare sensibilitatea, latura emoțională și minunata capacitate de a empatiza.
Când ai depresie ușoară sau medie, niște activități de voluntariat pot să-ți ofere un sens. Programul pentru un voluntar nu e aproape niciodată strict, iar munca de felul ăsta poate să fie foarte plină de satisfacții. Asociațiile și ONG-urile sunt de obicei medii de lucru fără toxicitate, care atrag oamenii interesanți și plini de empatie de care ai nevoie în viața ta.
Ești blocat într-o rutină, înconjurat de colegi negativiști și un șef care te tratează ca pe o simplă rotiță în mașinărie? Nu meriți să-ți sacrifici sănătatea emoțională pentru un salariu.
Joburile care nu îți oferă control și autonomie. Dacă la locul de muncă te simți controlat excesiv și simți că poți să iei decizii puține ori limitate, ai șanse semnificativ mai mari să devii depresiv sau să capeți o boală pe bază de stres.
Joburile care nu îți oferă recunoaștere pentru eforturile tale. Burnout-ul (epuizarea fizică, emoțională și mentală cauzată de stres) nu este cauzat de efortul în sine. De fapt, suntem o specie construită pentru efort pe care îl punem în slujba tribului nostru. Cauza numărul unu a acestei epuizări extreme este un mediu inechitabil, în care efortul nu e răsplătit ori recunoscut, sau unde succesul tău e atribuit altcuiva.
Mediile de lucru unde e permisă hărțuirea între colegi. Multe medii și industrii sunt hipercompetitive. De obicei, în mediul de lucru, hărțuirea între colegi pornește de la o cultură de competiție gestionată iresponsabil. Sunt medii greu de schimbat, din care e preferabil să te sustragi dacă poți, mai ales dacă ești predispus la depresie.
Depresia și anxietatea sunt probleme emoționale care ocupă mult spațiu mental și consumă multă energie. E normal ca problemele emoționale să-ți scadă din performanță, sau chiar să te pună pe bară săptămâni la rând.
Cu sau fără depresie, performanța oricui fluctuează și nimeni nu dă zi de zi 100% din efort companiei. Vorbește-ți cu blândețe, dă-ți timpul necesar să te refaci, iar dacă e nevoie, ia-ți o pauză de la piața muncii și de la capitalismul competitiv.
